Luni, câştigătorul premiului de categoria I la tragerea Joker din 14 martie şi-a ridicat premiul în valoare de 29,133 milioane de lei (peste 5,86 milioane de euro).
Proiectul privind implementarea SMR (reactoare nucleare mici) se află în prezent în fază incipientă, este făcut studiul de prefezabilitate şi urmează cel de fezabilitate, a declarat Cosmin Ghiță.
Don Lemon l-a supus pe Elon Musk unui tir de întrebări nu foarte confortabile în cadrul unui interviu difuzat luni, pe parcursul căruia s-a văzut clar că miliardarului nu-i convine deloc insistenţa realizatorului.
Înainte de momentul din martie 2020, la începutul pandemiei Covid-19, biostatisticianul timișorean Octavian Jurma nu exista în spaţiul public din România ca personaj, din punct de vedere medical.
UTA Arad a învins-o pe FC Voluntari cu scorul de 4-3 (1-2), luni seara, pe teren propriu, în prima etapă din faza play-out a Superligii de fotbal, într-un dintre cele mai spectaculoase meciuri ale sezonului.
România a pierdut la Tribunalul arbitral al Băncii Mondiale de la Washington (ICSID) un proces intentat de industria regenerabilelor și trebuie să plătească despăgubiri de 42 de milioane de euro.
Diplomați americani și alți angajați ai guvernului american care suferă de așa-numitul „sindrom Havana” au fost supuși unor investigații complexe care însă nu au revelat leziuni sau degenerări la nivelul creierului, se arată în concluziile unui studiu publicat luni, relatează AP.
În fiecare an, prețurile legumelor și fructelor cresc la început de post. Anul acesta, începutul de post ortodox coincide cu Săptămâna Mare catolică, iar comercianții spun că acesta este motivul scumpirii.
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, că susține amendamentul care prelungește plafonarea adaosurilor la prețurile alimentelor de bază până la 31 decembrie 2024.
Fostul oligarh şi actualul opozant în exil al Kremlinului, Mihail Hodorkovski, a îndemnat luni Occidentul să nu-l recunoască pe Vladimir Putin ca președinte al Rusiei şi a dat asigurări că opoziţia rusă este unită.
Criminaliştii de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Neamţ cercetează împrejurările în care un coleg de la Biroul Rutier Roman a recurs la un gest extrem: sinucidere prin împuşcare.