Controalele derulate de autorităţile fiscale la persoane fizice au luat amploare în ultimii 5 ani şi doar în primele trei trimestre din 2023 s-a înregistrat o creştere de peste 80% faţă de 2022.
Un grav accident de circulaţie s-a soldat cu decesul unui conducător auto, care era la volanul unui utilaj agricol. A căzut într-o zonă greu accesibilă, o râpă, fiind strivit de greutatea tractorului
„Femeile din Reich nu aveau voie să se machieze, să bea alcool şi să fumeze. Eva le făcea pe toate. Era cea mai nefericită femeie pe care am întâlnit-o vreodată”, scria Gertraud Weisker, verișoara amantei celebre a lui Adolf Hitler.
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a propus marţi retragerea unui proiect de lege menit să reducă la jumătate utilizarea pesticidelor în UE, care a fost blocat de eurodeputaţi şi criticat în recentele proteste agricole.
Un bărbat din București, care pierdut la păcănele, a făcut un scandal monstru într-un sat din județul Galați. Împreună cu cei doi fii, a amenințat o angajată, a spart aparatele și a furat 35.000 de lei
Un responsabil de rang înalt al Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) a fost demis în urma punerii ilegale sub ascultare a jurnaliştilor unui site de investigaţii.
Munca cercetătorilor de la Institutul Karolinska din Stockholm s-a dus pe apa sâmbetei, după ce eșantioanele colectate timp de zeci de ani au fost distruse în urma unei defecțiuni a unui congelator în timpul sărbătorilor de iarnă, relatează The Guardian.
Sergiu Malagamba a fost un adevărat dandy al Bucureştiului anilor ’40. Compozitorul a popularizat jazz-ul în rândurile bucureştenilor, dar, fără să-şi dorească asta, a generat o mişcare ce i-a adus probleme cu autorităţile regimului Ion Antonescu.