Picioarele, un genunchi, un biceps şi un cap impozant: aceste câteva fragmente de marmură au fost utilizate pentru reconstituirea, la Roma, a statuii colosale a lui Constantin, primul împărat convertit la creştinism.
Responsabilii politici promit că vor schimba legea și, din acest an, va fi posibilă încadrarea militarilor voluntari în termen. Pentru succesul programului, recruții trebuie să beneficieze de o serie de condiții asemănătoare celor din cazărmile NATO, atrag atenția experții militari.
Proiectul de lege la care lucrează Ministerul Apărării se referă la un stagiu militar voluntar șși prevede că acesta poate fi făcut de femei şi bărbaţi cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani, pe o perioadă de patru luni, au precizat șefii comisilor de apărare din Parlament.
Primarul Slatinei îl va acționa în judecată pe prefectul de Olt pentru hărțuire, acuzându-l că „este zi de zi acolo și stă la gard și filmează proprietatea”. Este vorba de o vilă impunătoare, în construcție, care, acuză prefectul, i-ar aparține în fapt primarului.
Dispecerul de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență și Serviciul de Ambulanță Cluj a explicat prin telefon manevrele care au dus la salvarea micuțului.
Editura Humanitas vă invită joi, 8 februarie, ora 19.30, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la lansarea volumului "Nu copilul e de vină: Pentru o contraetică a părintelui care știe tot" de Ioana Scoruș.
Editura Humanitas vă invită marți, 13 februarie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu istoricul Marc David Baer.
Pompierii din Neamţ au tot mai multe intervenţii pentru salvarea unor persoane rămase captive în locuinţe, intrând pe geamuri sau spărgând uşi deoarece proprietarii nu mai dau semne de viaţă.