Câteva mii de oameni au ieşit în stradă duminică la Dresda la o contramanifestaţie, în timp ce extrema dreaptă comemora distrugerea oraşului de către forţele aliate la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial.
O şoferiţă de 35 de ani a fost prinsă în trafic de poliţişti, pe raza localităţii Potlogi, cu plăcuţe de înmatriculare aparţinând altei maşini şi a devenit agresivă cu oamenii legii la momentul controlului.
Preşedintele american Joe Biden i-a cerut duminică premierului israelian Benjamin Netanyahu să nu lanseze o operaţiune militară la Rafah, în Fâşia Gaza, "fără un plan credibil şi realist" pentru protejarea populaţiei, a anunţat Casa Albă, transmit AFP şi Reuters.
Cântăreţul Alex Velea a postat, duminică seara, un story pe Instagram, în care spune că nu a avut nicio legătură cu incidentul de la hotelul din Padina, judeţul Dâmboviţa, unde un bărbat a fost înjunghiat mortal.
Averile miliardarilor lumii au înregistrat suișuri și coborâșuri anul trecut, unele crescând fabulos chiar și de nouă ori, în timp ce altele au scăzut chiar și cu 45%.
În februarie 1985, William Casey, directorul CIA realiza împreună cu reprezentanți ai tuturor serviciilor de informații din Statele Unite o analiză foarte detaliată a lui Nicolae Ceaușescu, făcând totodată previziuni asupra viitorului acestuia
Fostul premier conservator Alexander Stubb a câştigat duminică alegerile prezidenţiale din Finlanda, învingându-l pe fostul ministru de externe Pekka Haavisto, într-un scrutin marcat de tensiunile cu Rusia, după recenta aderare a ţării nordice la NATO, relatează AFP.
FC Hermannstadt a încheiat la egalitate cu Petrolul Ploieşti, 0-0, duminică seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 25-a a Superligii de fotbal.
Pe 10 februarie, a fost Anul Nou chinezesc, iar odată cu această ocazie s-a intrat în semnul Dragonului de Lemn. Acesta semnifică debutul unui nou ciclu de 12 ani, în astrologia chineză
Trimiterea în noul Parlament European a unui număr mare de eurodeputați din principalele familii politice europene este un element care va cântări foarte mult în influența pe care România o va avea în următorii ani la nivelul UE.