Președintele Comitetului Selectat al Camerei pentru Informații, Mike Turner, a declarat anterior că a difuzat „informații către parlamentari cu privire la o amenințare gravă la adresa securității naționale”.
Zarurile au fost aruncate în ceea ce privește primele runde de alegeri, urmând să fie la termen. În schimb, o nouă idee referitoare la comasare este cea a parlamentarelor cu prezidențialele, însă ar trebui consens privind dacă turul I sau II al celor pentru alegerea șefului statului, susțin sursele
Cu un deficit major de personal, Armata Română vrea să recruteze mii de militari profesioniști, dar demersul ar putea avea succes numai dacă se dispun o serie de măsuri privind salarizarea, condițiile de trai din cazărmi și nivelul de dotare, susține un expert consultat de „Adevărul“.
În 1840 s-a născut Titu Maiorescu, fondatorul Junimii, membru fondator al Societății Academice Române, iar în 1851, Spiru Haret, organizatorul învățământului românesc. În anul 1951 s-a născut actrița Jane Seymour, celebră pentru rolul din serialul „Dr Quinn”.
Reuben Constantine, studentul britanic de la Oxford care iubește limba română, dezvăluie într-un interviu exclusiv pentru „Adevărul“ cum a ajuns să studieze limba noastră și cum a convins și alți studenți britanici să învețe româna.
Padel este un sport foarte cunoscut în Occident, dar relativ nou în țara noastră. De doi ani se încearcă înființarea unei Federații Române de Padel. Cele mai multe terenuri din țară pentru precticarea acestui sport sunt în Dumbrăvița, comuna periurbană de lângă Timișoara.
Putin a vorbit și despre documente de arhivă care i-ar putea aduce lui Blinken „eșecul”. Președintele rus a interpretat în derâdere o declarație a secretarului de stat american.
Zilele de 14 februarie (Valentine's Day), 24 februarie (Dragobete), 1 Martie (Mărțișor) sau 8 Martie (Ziua Femeii) au devenit un prilej în plus pentru minivacanțe, în special pentru cuplurile active.