Ministrul afacerilor externe, Luminiţa Odobescu, a participat la reuniunea ambasadorilor SUA din regiunea Mării Negre, în cadrul căreia a accentuat deteriorarea situaţiei de securitate şi necesitatea consolidării prezenţei Aliate pe întregul Flanc Estic.
Este puţin probabil ca Uniunea Europenă să confişte activele Băncii Centrale a Rusiei care în prezent sunt îngheţate în Europa, au declarat pentru Reuters mai mulţi oficiali europeni de rang înalt.
Emiratele Arabe Unite (EAU) au finanțat asasinate cu motivații politice în Yemen, potrivit unei investigații BBC. Antrenamentele oferite de mercenarii americani - angajați de EAU în 2015 - au fost folosite de acest stat pentru a instrui localnici care să execute asasinate politice.
Urmașul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, Bogdan Cuza, a ajuns, zilele trecute, la Buzău. A venit la invitația Liceului Tehnic, căruia i-a dat binecuvântarea să poarte, din anul școlar viitor, numele Prințului Unirii. În discursul său, Bogdan Cuza a venit cu o recomandare.
Într-o lume în care alimentația sănătoasă devine tot mai importantă, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a făcut recent o recomandare esențială pentru consumatorii de pește. Macroul de Atlantic, un pește gras cunoscut pentru beneficiile sale nutriționale, a fost desemnat de OMS drept cel mai sănătos pește din lume. Această alegere nu este întâmplătoare; macroul oferă o serie de avantaje pentru sănătate, fiind o sursă excelentă de acizi grași omega-3, proteine de înaltă calitate și vitamine esențiale. În România, acest pește este disponibil la un preț accesibil de aproximativ 20 lei pe kilogram, făcând astfel o opțiune sănătoasă accesibilă pentru mulți. Contextul Recomandării OMS Recomandările OMS privind consumul de pește sunt fundamentate pe numeroase studii care evidențiază beneficiil...
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a condamnat ferm marţi, în cadrul Consiliului de Securitate al ONU, atacurile SUA şi Marii Britanii, cu sprijinul altor aliaţi, asupra poziţiilor rebelilor houthi în Yemen, relatează DPA.
Fiecare an petrecut la școală sau la universitate ne îmbunătățește speranța de viață, în timp ce frecventarea redusă a școlii este la fel de mortală ca fumatul sau consumul excesiv de alcool, potrivit primului studiu sistematic care face o legătură directă între educație și creșterea longevității.
Un șofer în vârstă de 30 ani, care circula cu viteză foarte mare, în condiții de vizibilitate redusă din cauza ceții, a suferit un accident pe drumul expres Craiova-Pitești. A lovit un parapet metalic, iar motorul mașinii s-a desprins
Analiștii au verificat cum a evoluat salariul minim în 67 de țări, cum au crescut prețurile produselor alimentare de bază și cum se compară costul unui „coș de supraviețuire” cu salariul minim.
Șeful diplomației de la Chișinău și-a anunțat demisia miercuri dimineața în cadrul unei conferințe de presă, susținând că va continua să contribuie la aderarea țării sale la Uniunea Europeană, dar fără a preciza din ce poziție va face acest lucru.