Ziua de 26 ianuarie este cea în care s-a născut ,,tovarăşul" Nicolae Ceauşescu, aşa cum şi-l amintesc mulţi dintre români. Chiar dacă tinerii nu au trăit anii în care el s-a aflat la cârma ţării, sunt conştienţi de un singur lucru: acum e mai bine.
Aşezământul din judeţul Neamţ, care dăinuie de peste cinci secole, a fost reabilitat cu fonduri europene, un proiect în valoare de 5 milioane de euro fiind terminat la sfârşitul anului trecut
Mai mult de o duzină de petroliere încărcate cu 10 milioane de barili de țiței rusesc au fost blocate în largul coastelor Coreei de Sud timp de câteva săptămâni, până în prezent nevândute.
Fabio Panetta, membru al Consiliului guvernatorilor BCE, a accentuat vineri presiunile asupra continentului pentru emiterea de obligaţiuni comune, numindu-le „un pas critic” pentru moneda comună.
Ministrul de externe, Luminiţa Odobescu a declarat că, în plin an electoral, autorităţile române ar trebui să reacționeze mai eficient în fața războiului hibrid rusesc, subliniind că sprijinirea Moldovei și Ucrainei este necesară și dacă nu ne dorim „navele rusești patrulând pe Dunăre”.
Israelul se confruntă cu riscul de a-și deteriora relațiile cu Egiptul vecin, pe măsură ce înaintează tot mai adânc în sudul Fâșiei Gaza. Cele două țări sunt deja în dezacord în ceea ce privește problema de securitate reprezentată de o fâșie îngustă de pământ între Egipt și Gaza.
Doliu în lumea sportului! Fostul rugbyst Adrian Sălăgeanu a încetat din viaţă la vârsta de 56 de ani, a anunţat Clubul Sportiv Dinamo Bucureşti pe pagina oficială de Facebook.
Proiectarea tronsoanelor 1 şi 2 ale autostrăzii Sibiu - Făgăraş, parte din A13, va demara pe data de 26 februarie 2024, a anunţat, vineri, directorul general al CNAIR, Cristian Pistol.
În Statele Unite ale Americii se profilează o cursă prezidențială între Donald Trump și Joe Biden. Iar șansele ca Trump să se mute din nou la Casa Albă sunt cât se poate de reale.