Președintele Klaus Iohannis a primit în cei 9 ani de mandat cadouri a căror valoare depășesc 70.00 de euro Până în prezent, cel mai scump cadou a fost un ceas de mână, estimat la 38.000 de euro.
Cântărețul și actorul din „Fauda” Idan Amedi a fost grav rănit în timp ce lupta ca rezervist al Forțelor de Apărare ale Israelului în centrul Fâșiei Gaza. Acesta a fost transportat luni cu avionul la un spital și ar fi fost supus unei intervenții chirurgicale de lungă durată.
Comercianții mici și mijlocii din România au semnalat o creștere peste normal a prețurilor la producătorii și procesatorii de alimente din România, deși legea plafonării se aplică în continuare.
Un bărbat, în vârstă de 75 de ani, a ars de viu într-o casă din județul Galați. Pompierii au au stabilit că focul a fost provocat de jarul căzut dintr-o sobă.
Direcţiile Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Iaşi și Buzău au informat marţi că, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, a fost închisă temporar circulaţia pe trei drumuri naţionale din zona Moldovei.
În circuitul ATP, Nole a devenit un fel de Bruce Willis în trilogia „Greu de ucis“. În mai, el va împlini 37 de ani, dar continuă să stea în fruntea ierarhiei mondiale.
Un incendiu a izbucnit marți dimineață la un hotel din Centrul Vechi al Capitalei, pe Splaiul Independenței. 20 de persoane au fost evacuate dintr-o clădire cu două etaje. Flăcările afectează acoperișul clădirii.