Preşedintele Ecuadorului, Daniel Noboa, a instituit marţi stare de „conflict armat intern” şi a ordonat „neutralizarea” grupurilor criminale implicate în traficul de droguri, în a treia zi a unei crize de securitate fără precedent soldate până acum cu cel puţin zece morţi.
Doi tineri polițiști din Olt au salvat o femeie în vârstă de 62 ani din incendiul care îi cuprinsese acesteia locuința. Polițiștii au observat flăcările în timp ce se aflau în patrulare, intervenind rapid.
Ministra Justiţiei, Alina Gorghiu, organizează, miercuri, un nou interviu cu doi dintre candidaţii pe care i-a propus să ocupe funcţii de conducere la DNA şi Parchetul General, deși au primit anterior aviz negativ din partea Consiliului Superior al Magistraturii.
Patru pârtii au fost deschise, miercuri, 10 ianuarie, în zona înaltă a orașului Sinaia. Este vorba de pârtiile Lăptici 1, Lăptici 2, Variantă și Soarelui 2, potrivit anunțului făcut de administratorii domeniului schiabil al stațiunii Sinaia.
Grecia a salvat miercuri, 10 ianuarie, 18 migranţi şi a recuperat cadavrele a două persoane, o femeie şi un bărbat, aproape de un ţărm stâncos de pe insula Lesbos.
Cheltuielile băneşti medii lunare au fost, în trimestrul III 2023, de 6.071 lei pe o gospodărie (2.426 lei pe o persoană), mai mari cu 8,6% faţă de trimestrul II 2023, potrivit datelor INS.
Un fost ofițer al armatei chineze a dezvăluit pentru Radio Asia Liberă că militarii furau din proviziile armatei, inclusiv pentru a găti. El a făcut aceste declarații în condițiile relatărilor recente despre corupția din Armata Populară de Eliberare, relatează Business Insider.