Sumayla, fiica Ronei Hartner, suferă cumplit după moartea mamei, potrivit Click!. Tânăra a împlinit recent 16 ani și acum are de luat o decizie foarte grea: rămâne cu tatăl ei, artistul Rocco Sedano, în Franța, sau pleacă definitiv la rudele mamei sale, în Canada.
Masivul Ceahlău este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din judeţul Neamţ, Moldova şi țară, o incursiune spre creste, indiferent că-i vară sau iarnă, oferind surpriză după surpriză
Arheologii Muzeului Județean Olt au început anul cu descoperiri spectaculoase într-o zonă despre care se cunoaște încă din anii ’60 ai secolului trecut că ascunde adevărate comori arheologice, din toate epocile istorice.
Numărul de pasageri care au optat pentru transportul feroviar a crescut cu 7,9%, în primele 9 luni din 2023, potrivit datelor Institului Naţional de Statistică (INS).
De la crampe incomode și balonare până la senzație de greață și pierderea poftei de mâncare, durerile de stomac sunt frecvente. Deși, de obicei, nu reprezintă un semn de ceva grav, ignorarea durerilor abdominale persistente ar putea fi periculoasă, avertizează Dr. Hana Patel, medic de familie.
Agenția Centrală de Informații (CIA) a înființat o celulă operațională în scopul de a urmări mișcărilor liderilor organizației islamiste palestiniene Hamas și de a-i localiza pe ostaticii răpiți în urma atacului din 7 octombrie asupra Israelului.
Jumătate dintre investitorii de retail din România plănuiesc să deţină acţiuni de inteligenţă artificială (IA) şi doar 18% declară că nu sunt deloc interesaţi să investească în această tehnologie.
Anghel Damian, actor și regizor, și partenera lui, simpatica Theo Rose, vor ajunge, în sfârșit, în fața altarului. Cei doi se vor căsători la vară, iar CANCAN.RO are toate detaliile și vi le prezintă în exclusivitate. Pe ce criteriu vor fi aleși nașii, când va avea loc nunta și unde se vor relaxa ce
Fotografia cu o biserica zugrăvită în culori vibrante și aflată la poalele unui munte din Transilvania a strâns mii de like-uri, dar și sute de comentarii
Poetul rus Lev Rubinstein, personalitate a disidenţei sovietice şi critic al Kremlinului, a încetat din viaţă duminică, la vârsta de 76 de ani, a anunţat fiica sa, la şase zile după ce a fost lovit de o maşină la Moscova şi spitalizat în stare gravă, transmite AFP.