Sâmbătă, 23 decembrie, poliția federală din Germania a verificat un român pe aeroportul din Dortmund, pe numele căruia fusese emis un mandat de arestare, potrivit Stiri Diaspora.
Dacă evangheliștii n-ar fi fost patru, ci doar doi, Ioan și Marcu, Crăciunul creștinilor n-ar fi existat, explică scriitorul și gazetarul Cristian Tudor Popescu în ziua sărbătorii Nașterii Domnului.
Incendiul izbucnit pe un cargou spărgător de gheaţă cu propulsie nucleară din era sovietică ancorat la Murmansk, în nord-vestul Rusiei, a fost stins, iar compania de stat care operează nava susţine că nu există victime şi nici ameninţare pentru siguranţa reactorului.
Telegondola care urcă la Cota 2000 în Bucegi este oprită, pentru a patra zi consecutiv, din cauza vântului, care la altitudini mari atinge viteze de aproape o sută de kilometri pe oră.
În timpul iernii sumbre din 1914, în mijlocul noroiului, sângelui și haosului Primului Război Mondial, s-a întâmplat ceva cu totul neașteptat - un fenomen extraordinar cunoscut sub numele de „Armistițiul de Crăciun".
Fiecare Crăciun aduce cu el amintiri și tradiții, iar cele din perioada copilăriei celor care au copilărit în timpul comunismului, sunt un amestec de nostalgie și povestiri speciale.
O profesoară din Câmpina a propus spre dezbatere un subiect care a stârnit numeroase reacții: profesorii îi pot pune pe elevi să-și facă singuri curățenie în clasă? Mai mulți internauți au reacționat imediat. „Nu suntem în Japonia!".
După incidentele violente de anul trecut şi din cauza tensiunilor comunitare provocate de războiul din Fâşia Gaza, poliţia din Berlin plănuieşte o operaţiune majoră de Revelion, relatează luni dpa.