Compania americană Cenntro, specializată în producerea de vehicule utilitare electrice, a intrat recent pe piața din România prin intermediul unui importator local.
Peste 500 de persoane au fost transportate la spital, după ce două trenuri de metrou din Beijing au intrat în coliziune joi, 14 decembrie, în jurul orei locale 19.00, relatează BBC. În plus, conform presei de stat chineze, 102 persoane s-au ales și cu fracturi în urma incidentului de la metrou.
Societatea de Transport Bucureşti (STB) anunță că , în zilele de 21 şi 22 decembrie, circulaţia mijloacelor de transport în comun va fi modificată în zonele unde se vor organiza evenimentele de comemorare a Revoluţiei Române din 1989.
Viceprimarul Capitalei Stelian Bujduveanu propune un proiect care reglementează situaţia terenurilor aflate în proprietatea privată a Municipiului Bucureşti, dar care sunt ocupate de construcţii având alt proprietar.
Președintele PNL Constanța, Bogdan Huțucă îi transmite sărbători fericite președintelui CJ Mihai Lupu, alături de familia PSD și răspunde acuzațiilor aduse de fostul liberal, nemulțumit că nu mai are sprijinul din partea celor pe lista cărora a fost ales pentru un nou mandat.
Un seism cu magnitudinea 3,4 s-a produs, vineri, la ora 15:23, în judeţul Arad, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
Atacuri lansate din regiunea din Yemen controlată de rebelii houthi au lovit, vineri, două nave sub pavilion liberian în strâmtoarea Bab el-Mandeb, a anunţat o oficialitate americană, care a avertizat cu privire la pericolul reprezentat de atacurile rebelilor houthi care sunt susţinuţi de Iran, rela
BBC susține că statul Israel ar ține în detenție sute de palestinieni fără acuzații și fără a avea probe împotriva acestora. Într-un reportaj efectuat în Cisiordania, mai mulți palestinieni acuză că ar fi fost deținuți în Israel în mod ilegal.
Publicația Kyiv Post a tradus un dialog între doi soldați ruși despre care serviciul militar ucrainean de informații (GRU) afirmă că este o convorbire interceptată. GRU a publicat conversația pe canalul de Telegram la 8 decembrie.
Angajatorii din domeniile IT, construcții, agricultură și industria alimentară sunt contra cronometru în realizarea raportările salariale. Termenul limită pentru finalizarea raportărilor se apropie.
Portul Constanţa a expediat 32,6 milioane de tone de cereale în primele 11 luni ale acestui an, în condiţiile în care cerealele ucrainene au fost responsabile pentru aproximativ 40% din volumul total, au declarat reprezentanţi ai autorităţii portuare pentru Reuters.
Prinţul Harry a obţinut în instanţă despăgubiri de 140.600 de lire sterline (aproximativ 180.700 de dolari), după ce Înalta Curte din Londra a decis vineri că a fost victima unei "modeste" interceptări telefonice.